REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Somnul raţiunii naşte....lumea în care trăim..

Radu Teodora, clasa a IX a D

COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET"

Nu este de mirare că se nasc tot mai mulţi copii autişti? Poate fi această constatare doar o simplă coincidenţă? Înainte ca aceştia să se nască se pierde comunicarea, se produce o ruptură a legăturii dintre mamă şi copil. Izolarea şi traiul într-o lume paralelă, cu reguli specifice este singura modalitate de a trăi a acestor copii. Şi, în tot acest timp, multe  persoane sănătoase aleg să adopte aceeaşi metodă a izolării, din proprie iniţiativă...Să fie autismul o problemă a societăţii în care trăim? Intrebarea poate fi justificată şi cere un moment de gândire...

În zilele noastre, comunicarea dintre oameni a intrat într-o eră a glaciaţiunii; fiinţa umană este înlocuită de un ecran de gheaţă, rece- calculatorul. De asemenea, este o eră a robotizării, comunicarea nu mai presupune un efort nobil de a fi uman, şi-a pierdut valoarea, fiind înlocuită de tehnologia care poate fi utilizată  mult mai uşor, fără greutate.

Da, aceasta este o poveste veche care a început demult. A fost visul nobil al unei umanităţi care a dorit a privi spre sine şi a-şi oglindi nobleţea eforturilor şi frumuseşea de a trăi împreună... A devenit o istorie a efortului şi a iluziei omului de a fi solidar, comunicând permanent şi cu oricine.

Cel mai important factor al dezvoltării tehnologiei în domeniul comunicării este internetul, care prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele oferite de acesta sunt evidente, riscând, în reafirmarea lor, folosirea truismului: accesibilitatea informaţiei, dar şi sentimentul ubicuităţii, fiinţa umană trăind, cu aroganţă şi încântare,  impresia că se află în acelaşi timp în mai multe locuri; globalizarea ca ideal care presupune internaţionalizarea şi dezvoltarea unui sentiment utopic al unei libertăţi incredibile a omului.

Dar, în acelaşi timp, dezvoltarea tehnologiei a condus treptat şi la o degradare a umanităţii, prin urmare, la o serie de dezavantaje. Menţionăm în acest sens instaurarea a ceea ce cercetătorii au numit   fenomenul depeizării  presupunând  o înstrăinare, o treptată distanţare a omului de lume prin pierderea simţului realităţii. Treptat, omul ajunge să se definească printr-un automatism comportamental, acela de a  trăi simultan în lumi diferite, în real şi virtual totodată. În acest context, încet, încet se dezvoltă o psihologie specifică şi se instaurează conştiinţa existenţei ca eveniment  tragic.

Omul resimte o dezintegrare a realului şi se instaurează o confuzie între real şi ireal: „Toate vechile obişnuinţe legate de viaţa într-o lume relativ stabilă şi statică par să se dezintegreze într-un flux aleatoriu, semireal de evenimente. Oamenii trăiesc în zilele noastre senzaţia de derealizare a lumii: viaţa noastră pare să devină un vis sau o ficţiune literară, un prilej al dramaticului, dar şi al unei libertăţi neobişnuite.” spunea Mircea Cărtărescu, comentând viaţa postmodernului, a fiecăruia dintre noi.

În ziua de astăzi, tot mai puţine persoane aleg o comunicare autentică, întrucât internetul este un mijloc de comunicare mult mai comod şi mai uşor de mânuit. Fiecare dintre noi preferă să se izoleze, îşi creează o lume proprie, din care îi este greu să iasă. Determinat  tot mai mult de dezorganizarea socieţăţii şi relativizarea valorilor, omul încearcă să se protejeze, creându-şi singur o iluzie în privinţa existenţei sale, dar şi a celor din jur. Aceste persoane trăiesc dificultatea de a se implica, de a împărtăşi  sau de a da o mână de ajutor celor din jur, mai puţin norocoşi. Astfel, oamenii încep să trăiască fiecare pentru el însuşi, tehnologia fiind singura la care apelăm pentru a comunica.

Un alt dezavantaj al internetului sunt site-urile sociale, precum Facebook, care este cel mai popular şi care ne distrug treptat toate sentimentele autentice; viaţa noatră se rezumă la lupta contină de a deveni cât mai populari, căutând cât mai multă falsă atenţie. Pozele noastre în realitate nu sugerează decât false valori, anularea fiinţei umane prin obiect şi absenţa discernământului. Toate acestea permit eludarea aparentă a problemelor şi a confruntărilor, este valorificată iluzia prin care căpătăm sentimentul falsei încrederi.

 În jurul meu, tot mai multe persoane caută „să dea cât mai bine pe Facebook” fără măcar a conştientiza că acest lucru nu le aduce niciun folos real în viaţă. Din cauza internetului, este tot mai greu să găseşti persoane pe care să te poţi baza, deoarece trăim permanent senzaţia că şi noi putem fi înlocuiţi la fel ca vechile poze de pe Facebook. Site-ul nu se mai rezumă doar la socializare, întrucât a devenit o modalitate prin care multe persoane afişează o anumită superioritate faţă de ceilalţi şi o stare materială mai bună; în realitate, aceştia nu sunt cu nimic mai presus decât noi, dar nimeni nu mai ţine cont de spiritualitatea umană, ci doar de aparenţe.

Într-o societate dominată de cultura imaginii, omul învaţă preferinţa pentru reprezentare, pentru percepţia puternic şi constant mediatizată în detrimentul realului. El ignoră faptul că imaginea  creează false valori, iar perfecţiunea ei contrafăcută este o formă  de manipulare a publicului. Fiinţei umane îi este anulată libertatea de alegere, distincţiile incep sa se faca exclusiv  prin intermediul reprezentărilor care ajung să domine lumea şi să destructureze sau să anuleze spiritualitatea umană generând confuzie, alienare, reificarea raporturilor reale între oameni. Fenomenul „tranzienţei” devine constituent al psihologiilor contemporane. Aceasta presupune crearea unui sentiment al efemerului, al relativizărilor tuturor valorilor umanităţii prin perceperea ritmului alert al existenţei şi prin confruntarea unoeri dramatică dintre om şi succesiunea halucinantă a schimbărilor. Perspectivismul, se instaurează şi, ironic, devine normă, prin absolutizare, fiecare riscând să îngrădească libertatea celuilalt- fiecare individ are propria perspectivă asupra unui eveniment tolerând, mai mult sau mai puţin, dreptul celuilalt de a exista ca subiectivitate.  Prin relativizarea excesiva, asemenea animalelor din junglă, fiecare om ajunge sa  lupte doar pentru el, în încercarea de a „supravieţui”.

Mai mult, tot mai des, orbiţi de puterea materiei, oamenii nu mai conştientizează si nu mai caută valoarea, nu mai încearcă să aducă propriei persoane un plus de originalitate faţă de cei din jur, acumulând obiecte, atitudini sau chiar cuvinte doar pentru că acestea sunt „la modă”. Mulţi, întrebaţi de ce poartă anumite piese de îmbrăcăminte ar răspunde: „ O port deoarece este la modă”, devenind doar o copie a lumii cotidiene, neavând un stil propriu, potrivit personalităţii şi modului lor de gândire. Fiinţa umană ajunge să-şi exprime setea de acumulare, niciodată recunoştinţa faţă de ceea ce are. Nimeni nu se mai gândeşte la persoanele cu probleme psihice, nimeni nu mai comunică cu persoanele bolnave.

Am pierdut abilitatea de a ne opri şi a gândi că aceste fiinţe merită să aibă o viaţă la fel de bună ca a noastră. Existenţa noatră ar fi mult mai bogată în esenţe şi valori, dacă, în loc să zâmbim unei perechi noi de pantofi, am avea un zâmbet cald  pentru  oamenii de care soarta nu s-a îndurat.

Ritmul halucinant în care trăim nu ne mai dă posibilitatea să mai observăm bucuriile mărunte ale vieţii. Trecem prin viaţă fără compasiune faţă de mediul încojurător şi de persoanele din jurul nostru. Comunicarea dintre oameni ar fi mult mai puternică, bazată pe valori, dacă am fi cu toţii încălziţi de razele blânde ale soarelui; natura ne-ar reuni prin măreţia şi frumuseţea sa, dezmierdând calotele noastre plutitoare de gheaţă. Încetul cu încetul, acestea s-ar topi, lăsând în urmă esenţele, vitalitatea noastră nefalsificată. Cum ar fi ca atunci când zâmbesc unui străin, acesta să imi zâmbească înapoi? Viaţa este mult mai frumoasă atunci când mă trezesc cu dorinţa de a vedea răsăritul soarelui şi de a medita asupra micilor bucurii ale vieţii, fiind recunoscătoare  pentru lumina pe care mingea de foc o trezeşte înăuntrul fiinţei mele. Îmi trezeşte sufletul îngheţat de mult în cotidian, mă indeamnă sfios să simt compasiunea şi să îndrăznesc să fiu eu însămi..

Astfel, fiinţa umană intră în epoca de gheaţă a existenţei. Fiecare dintre noi se află pe o insulă plutitoare, înconjurat de apă şi pustiu, având doar un calculator care tinde să ne anuleze tot mai mult coerenţa interioară...

Şi de aici provin poate şi rupturile ireversibile în comunicarea cu cei din jur...