EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT
Alianţa Colegiilor Centenare
Colegiul Naţional "Spiru Haret"
proiect

Şedinta cenaclului a avut loc pe data de 27 aprilie 2013 la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”

Şuteu Laura Nicole, clasa a IX a H

La şedinţă au participat prof. Dumitriţa Stoica, prof. Turculeţ Angela, prof. Brînduşa Dragomir, Şuteu Nicole, Gogoaşă Alexandru, Ciocîrlan Andreea, Enache Flori, Ivan Ioana, Costache Alexandra, Stănescu Alina, Vrana-Vinţan Ioan, Pandele Daniel, Vişoiu Irina, Radu Teodora, Zorzoliu Iulia, Agarici Teodora, Greceanu Andrei-Gabriel, Bobaru Alexandra, Nichita Milodin.

În cadrul acestei întâlniri,  Pandele Daniel, Ivan Ioana, Nichita Milodin si Vrana-Vinţan Ioan au citit creaţii proprii, proză şi poezie.

Pandele Daniel a citit un text intitulat „Heimer.”
Păreri:

„Povestea ta nu este deloc plăcută, dar este scrisă cu o mare îndemânare.”
„Mie mi-a plăcut foarte mult intensitatea textului.”

Dincolo de evenimentul care poate şoca prin violenţă, textul rămâne o experienţă artistică interesantă prin abilitatea de a mânui detaliul semnificativ acumulându-se treptat în fixarea unei situaţii şi în construcţia unui personaj.

Ivan Ioana a citit o serie de poezii cu o tematică diversă, emoţii dramatic resimţite asupra morţii, iubirii, creaţiei, prinse uneori în capcana livrescului.

Păreri:
„Îmi place că deasupra poeziilor tale planează umbra singurătăţii.”

Nichita Milodin a citit o serie de poeme în proză care au reţinut atenţia prin capacitatea de a plasticiza, uneori agresiv, experienţe diverse.

Păreri:
„Imaginile sunt foarte puternice.
„Lucrarea debordează de senzualitate.”

Vrana Vinţan Ioan a citit două poezii.

Păreri:
„Sunt texte care au emoţie.”
„E un soi de seninătate în poezia ta.”

EU CÂND VREAU SĂ FLUIER....SCRIU!!!

Gogoaşă Alexandru

COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET"

 clasa a IX a D
         

Pictând cu viaţă......

M-am tot gândit să fac şi altceva decât să scriu, şi anume să pictez. Numai că eu voi picta cu vorbe pe suflet, folosind vise. Sper să fie o adevărată  operă de artă!

Ca să iasă un tablou magnific, am luat trei stele albe şi sclipitoare de pe cerul adânc şi câteva speranţe eterne. Le-am amestecat, cum amestecă  un pictor două culori, şi a ieşit o nuanţă de lumină.

Dar, pentru că imi plac şi contrastele, am decis să adun câteva bucăţi de lună şi să iau un strop de invidie. Le-am pus împreună şi am obţinut un ton original  de întuneric. Acestea nu sunt singurele  pe care le-am obţinut prin amestecare, dar vi le voi dezvălui pată după pată!

Pentru început, voi presăra sufletul cu pulbere de puritate pentru ca, mai târziu, să strălucească bunătatea. Voi folosi o pensulă făcută din apă, aer şi foc pentru a-mi uşura munca.

 Prima dată, voi înmuia pensula în lumină şi voi încerca să pictez cerul fraged şi tânăr.. Pământul, îl voi colora cu tonul acela de întuneric. Marea, o voi picta cu o nuanţă obţinută dintr-o lacrimă şi puţin adevăr, dar o voi presăra şi cu duioşie.

În mijlocul mării enigmatice, voi contura un copac dintr-un amestec de glorie cu înţelepciune, iar deasupra lui un fulger obţinut prin combinarea unui strigăt cu frică.

Dar, orice lucru are şi o umbră, aşa că voi încerca să fac un amestec din minciună şi dor pentru a fi cât mai autentic. Undeva, pe margine, voi picta şi o stâncă dintr-o nuanţă de singurătate şi putere.

Peisajul va fi straniu, neverosimil. Voi încerca să adaug şi vântul, dar imi va fi greu deoarece acesta nu are formă, este spiritul viu! Voi combina egoismul cu misterul şi-l voi picta undeva între cer si pământ.

Voi avea grijă totuşi ca totul să se afle într-o armonie desăvârşită. Din când în când, destinul poate va desena şi el câte un soare sau cate o lună.

                Apoi, voi aştepta momentul  să-l expun în inima cuiva, înainte ca timpul să-l modifice!         

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

„La ce bun literatura?”

Vişoiu Irina, clasa a IX a H

COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET"

         

Probabil mulţi dintre noi s-au gândit la asta, exasperaţi de o lume a ficţiunii care ameninţa să devină realitate nu de puţine ori dureroasă prin exerciţiul unor analize cărora nu le vedeau rostul sau plăcerea, prin ameninţarea unor examene, printr-o exasperantă absenţă a unei finalităţi practice. Puţini au îndrăznit să o rostească, temându-se de reacţiile celor din jur, de privirea severă şi de acuzaţia de incultură la care riscau să se expună.

Dar, trebuie să recunoaştem, este o întrebare onestă care poate avea un răspuns interesant într-o lume în care gratuitatea, implicit presupusă de orice creaţie literară, ameninţă să devină un nonsens.

Într-un final, m-am hotărât să încerc să aflu care mai este situaţia literaturii în viaţa noastră şi am pornit în căutarea răspunsului. Înarmată doar cu un caiet şi un pix, dar, de asemenea, cu multă voinţă, am cutreierat îndelung holurile liceului, cafenelele din centrul oraşului, aleile parcului Cişmigiu, culisele teatrelor, chiar şi treptele facultăţii şi am reuşit să adun câteva posibile răspunsuri la întrebarea de mai sus. Le-am notat şi vi le împărtăşesc!

Am discutat mai întâi cu profesori ai Colegiului Naţional ,,Spiru Haret”, cei care lucrează cu texte, interesată în special de opinia acelora care nu au nici un interes în a favoriza literatura

„Literatura are un rol compensator. Aceasta împlineşte aşteptările pe care realitatea nu le poate împlini.”-Prof. Ştefan Cristina, catedra de Ştiinţe Socio-Umane
„Literatura ne îmbogăţeşte sufleteşte, ne transformă; ca orice altă artă, ne face să ne punem întrebări, iar la unele dintre ele ne ajută să găsim răspunsuri. Orice poezie, nuvelă,text literar, ne ajută să învăţăm, este o experienţă.”-Prof. Amarandei Sanda, catedra de Educaţie Plastică
,,Literatura ne arată ce înseamna ficţiune. Ne face să ne punem întrebări încă din intrigă, ne captează interesul pe parcursul desfăşurarii acţiunii ca mai apoi să ne stârnească admiraţia cu un punct culminant şi să ne prezinte, aşa cum doreşte, deznodământul.”- Prof. Creţu Sorina, catedra de Matematică
,,Îţi dă posibilitatea să te vezi ca într-o oglindă şi să înţelegi în ce constă darul divin, omenescul din tine”- Prof.Popescu Mirela, catedra de Istorie

Am pătruns apoi într-un alt domeniu, al teatrului, scena fiind un mod diferit de existenţă a literaturii

,,Pot afirma că dacă nu îmi plăcea literatura, nu aş fi ajuns să-mi descopăr vocaţia pentru actorie. O mare regizoare de teatru, Ariane Mnouchkine, ce este fondatoarea unui teatru de avangardă cu renume mondial, Théâtre du Soleil din Paris, vorbeşte despre un ‘’muşchi al imaginaţiei’’care îi este indispensabil actorului. Acesta nu poate fi antrenat decât prin lectură. A citi înseamnă, în definitiv, a putea să visezi, să poţi trăi în lumi imaginare, potenţiale. Acesta a fost, pentru mine, primul pas spre lumea teatrului : lectura.’’ -Simona Pop, actriţă, Teatrul Metropolis, Bucureşti

,,În primul rând, literatura mă ajută la formularea coerentă a gândurilor, mi-a îmbogăţit cultura generală, m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi, actor.Ea este, de asemenea, o deconectare totală, un leac împotriva greutăţilor de zi cu zi.”-Tania Popa, actriţă, Teatrul Naţional, Bucureşti 
Şi nu în ultimul rând, am ascultat răspunsul unor studenţi şi chiar al colegilor mei, elevi ai Colegiului Naţional Spiru Haret

,,La ce bun? pentru o persoană a cărei realitate se află în spatele paginilor cărţilor, literatura este totul. Poate părea un clişeu răspunsul general dat: cărţile, hrana sufletului, dar totuşi la asta se rezumă întrebarea. Pentru suflet este ea bună, necesară... Probabil fără poveşti, fără poezie, lumea ar fi mai rea, mai puţin umană.”- Băceanu Raluca poet, romancier, studentă la Facultatea de Istorie, Bucureşti
,, La ce bun literatura? După mine, literatura este cea care ne învaţă să ne deschidem aripile şi să avem curajul de a visa, indiferent de greutăţile şi piedicile pe care realitatea ni le pune.”-Şuteu Nicole, elevă Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, cls. a IX-a H 

,, Literatura te ajută să evadezi din lumea în care trăieşti. Literatura nu poate fi decât o pasiune şi cel mai rău lucru în şcoli este faptul că îţi este impus cititul . Un om nu trebuie să fie obligat să citească, astfel nu va descoperi adevarata pasiune şi nu ştiu… în literatură te poţi identifica cu anumite personaje şi asta te ajută, te ajută să te înţelegi mai bine şi chiar să treci peste anumite situaţii mai grele.’’ –Gheongheos Cosmin, elev Colegiul Naţional ,,Spiru Haret” cls. a IX-a A 

,,Literatura poate fi privită şi ca un mod de împlinire a efectului de chatarsis,deci cum spunea şi Dan C. Mihăilescu <<Literatura ajută până la urmă şi la maturitatea interioară, cât şi la înfrumuseţarea sufletului.>>’’- Alex Ştefănescu, elev Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, cls. a X-a F 


Vă las pe voi acum să reflectaţi asupra tuturor acestor răspunsuri..Să fie literatura atât de importantă sau m-am bucurat de experienţa unor coincidenţe fericite care au făcut ca toţi cei întrebaţi să-i dea un sens, un rost şi o importanţă deosebită în viaţa lor?

Final deschis, ancheta poate continua, o puteţi continua chiar voi...

Dacă mă veţi întreba pe mine ,,La ce bun literatura?’’ am să vă răspund -La tot ce ţine de natura umană. Ea este  un dar ce ne însoţeşte întreaga viaţă, ne face să ne punem tot felul de întrebări, să căutăm şi să găsim răspunsuri, ne destinde şi, uneori, ne face fericiţi!

EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT
Alianţa Colegiilor Centenare
Colegiul Naţional "Spiru Haret"
proiect

Şedinţa cenaclului din data de 13 aprilie 2013 a avut loc la Colegiul National "Mihai Viteazul"

ŞUTEU LAURA NICOLE, clasa a IX a H

La şedinţă au participat: Prof. Adrian Costache, Vişoiu Irina, Gogoasa Alexandru, Radu Teodora, Ciocirlan Andreea, Bobaru Alexandra, Vrana-Vintan Ioan, Iosif Andrei-Cristian, Galamij Iulia, Fleaca Alexandra, , Zorzoliu Iulia, Enache Flori, Pandele Daniel si Greceanu Andrei.

In cadrul şedinţei Ciocirlan Andreea, Vişoiu Irina, Gogoaşă Alexandru şi Radu Teodora au citit creaţiile proprii.

Ciocirlan Andreea a citit actul al treilea al piesei sale de teatru " Măturăreasa". Fragmentul prezintă, în forma dramaticului, asemănările dintre cele doua personaje principale, Măturăreasa şi  Doamna, femei aparţinând însă unor categorii sociale aflate în antiteză.

Păreri:

" Imi place că a reuşit să creeze un personaj autentic. (Maturareasa)"

" M-a impresionat antiteza dintre personaje şi evoluţia lor".

Vişoiu Irina a recitat poezia " Fluturele" aceasta având ca temă inevitabila scurgere a timpului.

Păreri:

" Mi-a plăcut faptul că a pus in discuţie tema timpului. Chiar m-a făcut să mă gândesc la un fluture care zboară spre infinit."

" Mi se pare că nu ai simtit ceea ce ai scris. Nu mi se pare că in spatele poeziei se ascunde un sentiment."

Gogoaşă Alexandru a citit poemul epic  "Pictând cu viaţa" având ca temă creaţia şi relaţia acesteia cu creatorul.

Păreri:

" Ideile sunt bune, e o artă poetică scrisă original."

" Ar fi trebuit să te concentrezi mai puţin pe ideea de perfecţiune."

Radu Teodora a citit un eseu numit " Somnul Raţiunii"  ce a avut ca temă absenţa comunicării autentice intre oameni in zilele noastre.

Păreri:

" Imi place ideea pe care ai folosit-o, cea de falsă libertate."

" Mi-a plăcut că ai punctat esenţa, zbuciumul, insă mi-aş fi dorit să ne prezinţi şi o solutie, măcar una spirituală."

Următoarea sedinţă a cenaclului va avea loc pe data de 27 aprilie 2013 la Colegiul Naţional " Gheorghe Lazăr".

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Somnul raţiunii naşte....lumea în care trăim..

Radu Teodora, clasa a IX a D

COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET"

Nu este de mirare că se nasc tot mai mulţi copii autişti? Poate fi această constatare doar o simplă coincidenţă? Înainte ca aceştia să se nască se pierde comunicarea, se produce o ruptură a legăturii dintre mamă şi copil. Izolarea şi traiul într-o lume paralelă, cu reguli specifice este singura modalitate de a trăi a acestor copii. Şi, în tot acest timp, multe  persoane sănătoase aleg să adopte aceeaşi metodă a izolării, din proprie iniţiativă...Să fie autismul o problemă a societăţii în care trăim? Intrebarea poate fi justificată şi cere un moment de gândire...

În zilele noastre, comunicarea dintre oameni a intrat într-o eră a glaciaţiunii; fiinţa umană este înlocuită de un ecran de gheaţă, rece- calculatorul. De asemenea, este o eră a robotizării, comunicarea nu mai presupune un efort nobil de a fi uman, şi-a pierdut valoarea, fiind înlocuită de tehnologia care poate fi utilizată  mult mai uşor, fără greutate.

Da, aceasta este o poveste veche care a început demult. A fost visul nobil al unei umanităţi care a dorit a privi spre sine şi a-şi oglindi nobleţea eforturilor şi frumuseşea de a trăi împreună... A devenit o istorie a efortului şi a iluziei omului de a fi solidar, comunicând permanent şi cu oricine.

Cel mai important factor al dezvoltării tehnologiei în domeniul comunicării este internetul, care prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele oferite de acesta sunt evidente, riscând, în reafirmarea lor, folosirea truismului: accesibilitatea informaţiei, dar şi sentimentul ubicuităţii, fiinţa umană trăind, cu aroganţă şi încântare,  impresia că se află în acelaşi timp în mai multe locuri; globalizarea ca ideal care presupune internaţionalizarea şi dezvoltarea unui sentiment utopic al unei libertăţi incredibile a omului.

Dar, în acelaşi timp, dezvoltarea tehnologiei a condus treptat şi la o degradare a umanităţii, prin urmare, la o serie de dezavantaje. Menţionăm în acest sens instaurarea a ceea ce cercetătorii au numit   fenomenul depeizării  presupunând  o înstrăinare, o treptată distanţare a omului de lume prin pierderea simţului realităţii. Treptat, omul ajunge să se definească printr-un automatism comportamental, acela de a  trăi simultan în lumi diferite, în real şi virtual totodată. În acest context, încet, încet se dezvoltă o psihologie specifică şi se instaurează conştiinţa existenţei ca eveniment  tragic.

Omul resimte o dezintegrare a realului şi se instaurează o confuzie între real şi ireal: „Toate vechile obişnuinţe legate de viaţa într-o lume relativ stabilă şi statică par să se dezintegreze într-un flux aleatoriu, semireal de evenimente. Oamenii trăiesc în zilele noastre senzaţia de derealizare a lumii: viaţa noastră pare să devină un vis sau o ficţiune literară, un prilej al dramaticului, dar şi al unei libertăţi neobişnuite.” spunea Mircea Cărtărescu, comentând viaţa postmodernului, a fiecăruia dintre noi.

În ziua de astăzi, tot mai puţine persoane aleg o comunicare autentică, întrucât internetul este un mijloc de comunicare mult mai comod şi mai uşor de mânuit. Fiecare dintre noi preferă să se izoleze, îşi creează o lume proprie, din care îi este greu să iasă. Determinat  tot mai mult de dezorganizarea socieţăţii şi relativizarea valorilor, omul încearcă să se protejeze, creându-şi singur o iluzie în privinţa existenţei sale, dar şi a celor din jur. Aceste persoane trăiesc dificultatea de a se implica, de a împărtăşi  sau de a da o mână de ajutor celor din jur, mai puţin norocoşi. Astfel, oamenii încep să trăiască fiecare pentru el însuşi, tehnologia fiind singura la care apelăm pentru a comunica.

Un alt dezavantaj al internetului sunt site-urile sociale, precum Facebook, care este cel mai popular şi care ne distrug treptat toate sentimentele autentice; viaţa noatră se rezumă la lupta contină de a deveni cât mai populari, căutând cât mai multă falsă atenţie. Pozele noastre în realitate nu sugerează decât false valori, anularea fiinţei umane prin obiect şi absenţa discernământului. Toate acestea permit eludarea aparentă a problemelor şi a confruntărilor, este valorificată iluzia prin care căpătăm sentimentul falsei încrederi.

 În jurul meu, tot mai multe persoane caută „să dea cât mai bine pe Facebook” fără măcar a conştientiza că acest lucru nu le aduce niciun folos real în viaţă. Din cauza internetului, este tot mai greu să găseşti persoane pe care să te poţi baza, deoarece trăim permanent senzaţia că şi noi putem fi înlocuiţi la fel ca vechile poze de pe Facebook. Site-ul nu se mai rezumă doar la socializare, întrucât a devenit o modalitate prin care multe persoane afişează o anumită superioritate faţă de ceilalţi şi o stare materială mai bună; în realitate, aceştia nu sunt cu nimic mai presus decât noi, dar nimeni nu mai ţine cont de spiritualitatea umană, ci doar de aparenţe.

Într-o societate dominată de cultura imaginii, omul învaţă preferinţa pentru reprezentare, pentru percepţia puternic şi constant mediatizată în detrimentul realului. El ignoră faptul că imaginea  creează false valori, iar perfecţiunea ei contrafăcută este o formă  de manipulare a publicului. Fiinţei umane îi este anulată libertatea de alegere, distincţiile incep sa se faca exclusiv  prin intermediul reprezentărilor care ajung să domine lumea şi să destructureze sau să anuleze spiritualitatea umană generând confuzie, alienare, reificarea raporturilor reale între oameni. Fenomenul „tranzienţei” devine constituent al psihologiilor contemporane. Aceasta presupune crearea unui sentiment al efemerului, al relativizărilor tuturor valorilor umanităţii prin perceperea ritmului alert al existenţei şi prin confruntarea unoeri dramatică dintre om şi succesiunea halucinantă a schimbărilor. Perspectivismul, se instaurează şi, ironic, devine normă, prin absolutizare, fiecare riscând să îngrădească libertatea celuilalt- fiecare individ are propria perspectivă asupra unui eveniment tolerând, mai mult sau mai puţin, dreptul celuilalt de a exista ca subiectivitate.  Prin relativizarea excesiva, asemenea animalelor din junglă, fiecare om ajunge sa  lupte doar pentru el, în încercarea de a „supravieţui”.

Mai mult, tot mai des, orbiţi de puterea materiei, oamenii nu mai conştientizează si nu mai caută valoarea, nu mai încearcă să aducă propriei persoane un plus de originalitate faţă de cei din jur, acumulând obiecte, atitudini sau chiar cuvinte doar pentru că acestea sunt „la modă”. Mulţi, întrebaţi de ce poartă anumite piese de îmbrăcăminte ar răspunde: „ O port deoarece este la modă”, devenind doar o copie a lumii cotidiene, neavând un stil propriu, potrivit personalităţii şi modului lor de gândire. Fiinţa umană ajunge să-şi exprime setea de acumulare, niciodată recunoştinţa faţă de ceea ce are. Nimeni nu se mai gândeşte la persoanele cu probleme psihice, nimeni nu mai comunică cu persoanele bolnave.

Am pierdut abilitatea de a ne opri şi a gândi că aceste fiinţe merită să aibă o viaţă la fel de bună ca a noastră. Existenţa noatră ar fi mult mai bogată în esenţe şi valori, dacă, în loc să zâmbim unei perechi noi de pantofi, am avea un zâmbet cald  pentru  oamenii de care soarta nu s-a îndurat.

Ritmul halucinant în care trăim nu ne mai dă posibilitatea să mai observăm bucuriile mărunte ale vieţii. Trecem prin viaţă fără compasiune faţă de mediul încojurător şi de persoanele din jurul nostru. Comunicarea dintre oameni ar fi mult mai puternică, bazată pe valori, dacă am fi cu toţii încălziţi de razele blânde ale soarelui; natura ne-ar reuni prin măreţia şi frumuseţea sa, dezmierdând calotele noastre plutitoare de gheaţă. Încetul cu încetul, acestea s-ar topi, lăsând în urmă esenţele, vitalitatea noastră nefalsificată. Cum ar fi ca atunci când zâmbesc unui străin, acesta să imi zâmbească înapoi? Viaţa este mult mai frumoasă atunci când mă trezesc cu dorinţa de a vedea răsăritul soarelui şi de a medita asupra micilor bucurii ale vieţii, fiind recunoscătoare  pentru lumina pe care mingea de foc o trezeşte înăuntrul fiinţei mele. Îmi trezeşte sufletul îngheţat de mult în cotidian, mă indeamnă sfios să simt compasiunea şi să îndrăznesc să fiu eu însămi..

Astfel, fiinţa umană intră în epoca de gheaţă a existenţei. Fiecare dintre noi se află pe o insulă plutitoare, înconjurat de apă şi pustiu, având doar un calculator care tinde să ne anuleze tot mai mult coerenţa interioară...

Şi de aici provin poate şi rupturile ireversibile în comunicarea cu cei din jur...

EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT
Alianţa Colegiilor Centenare
Colegiul Naţional "Spiru Haret"
proiect

Şedinţa a avut loc pe data de 30 martie 2013, la Colegiul Naţional  "Spiru Haret"

ŞUTEU LAURA NICOLE, clasa a IX a H

Au participat: Prof. Adrian Costache, Prof. Codruta Matei, Prof. Angela Turculet, Enache Ana-Maria, Manta Evelyn Ioana, Suteu Laura Nicole, Ciocairlan Andreea, Enache Flori, Gogoasa Alexandru, Visoiu Irina Maria , Galamij Iulia, Iosif Andrei, Ciric Andrei Alexandru, Bobaru Alexandra, Voiculescu Miruna Christiana, Radu Teodora si Greceanu Andrei Gabriel.

In cadrul şedinţei Iosif Andrei, Galamij Iulia şi Andrei Greceanu au citit proză ( creatie proprie).

Iosif Andrei a citit o creaţie despre clădirile vechi şi părăsite din Bucureşti. Lucrarea sa a reprezentat o incursiune in lumea de mult apusă a caselor vechi, monumente arhitecturale ale Bucureştiului şi a fost marcată de un ritm epic in completă concordanţă cu subiectul.

Păreri:

" A creat un fel de magie. Chiar dacă era vorba despre ceva ce ar fi trebuit să te infioare, in realitate a fost ceva frumos şi delicat. Mi-a plăcut foarte mult."

" Deşi nu a vizitat niciodată o astfel de casă, mi s-a părut că lucrarea a avut un caracter confesiv."

Iulia Galamij despre lucrarea ei:

" Pentru mine textul are un sens profund. Intr-adevăr poate cuvintele pot reprezenta o barieră în a le accepta intr-un sens sau altul şi poate exact aici ar trebui să lucrez mai mult: la limpezirea cuvintelor."

Lucrarea a stat sub semnul  experimentului literar prin diversitatea  mânuirii cuvântului in incercarea descoperirii sau redescoperirii valenţelor sale expresive.

Păreri:

" Mie mi-a plăcut foarte mult curajul de a provoca sensul cuvintelor."

" Orice ai face cu acest text ciudat, provocator, finalul trebuie să rămână acelaşi."

Andrei Greceanu a citit o nuvelă intitulată “Specialistul”.

Nuvela a atras printr-o surprinzatoare atenţie acordată detaliilor şi printr-o dinamică a dialogului asemănătoare lucrărilor ce se incadrează genului dramatic.

Păreri:

" Imi place duelul replicilor, mi se pare foate cinematografică. Am avut in permanenţă in minte un film."

" Stiu că tu eşti convins că el nu are nicio scăpare, dar ar trebui totuşi să ii laşi macar una."

Părerea autorului:

" Am vrut să expun tipul omului care este convins că nu mai are nimic de invăţat, că le ştie pe toate, care nu vrea să se extindă, prins intr-o aroganţă  combinată cu lipsa unei perspective."

Toate textele au constituit reale ilustrări ale unui  joc al literaturii de la subiectiv la obiectiv.

Următoarea şedină va avea loc pe data de 13 aprilie 2013 la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul"

EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT
Alianţa Colegiilor Centenare
Colegiul Naţional "Spiru Haret"
proiect

Şedinţa Cenaclului Literar a avut loc pe data de 16 martie 2013 la Şcoala Superioară Comercială  “Nicolae Kretzulescu.”

La sedinţă au participat: Prof. Adrin Costache, Prof. Codruta Matei, Prof. Angela Turculeţ, Enache Ana-Maria, Manta Evelyn Ioana, Suteu Laura Nicole, Ciocairlan Andreea, Enache Flori, Gogoasa Alexandru, Zorzoliu Iulia, Galamij Iulia, Iosif Andrei, Ciric Andrei Alexandru, Bobaru Alexandra, Voiculescu Miruna Christiana, Radu Teodora si Greceanu Andrei Gabriel.

In cadrul şedinţei s-a hotărât alegerea unui nume pentru Cenaclu şi Revistă. In urma voturilor, a fost luată decizia ca titlul să fie ales, prin acordul membrilor, dintre LiteraTa şi Cronicile Urbane şi să devină definitiv începând cu  întâlnirea din 30 martie 2013.

De asemenea, Zorzoliu Iulia a prezentat un interviu luat domnului Dan Puric, iar Şuteu Laura Nicole a citit proză ( creaţie proprie). Acestea au fost supuse discuţiei, punctându-se, în cadrul unui dialog, calităţile, dar şi defectele în realizarea diferitelor tipuri de discurs.

Părerile celor prezenţi au scos în evidenţă pe de o parte caracterul radical, dar şi frumuseţea gândurilor exprimate de actorul Dan Puric, pe de altă parte, modul în care Şuteu Laura Nicole a valorificat cuvântul în exprimarea unui fior, a unei frici esenţializate în faţa vieţii.

Următoarea şedinţă va avea loc pe data de 30 martie 2013 la Colegiul Naţional “Spiru Haret” in Sala “Constantin Noica”. Vor citi: Iosif Andrei, Iulia Galamij, Greceanu Andrei si Radu Teodora.

EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT

Dragulschi Maria Elisabeta, a IX a G

                                                                                    Constanda Delia, a IX a G

Jurnalul unei călătorii ratate...sau nu?!

Marţi, 12.03.2013 

Bucureşti

Nori de ploaie se ingrămădesc peste oraş... Atmosferă de nerăbdare la Colegiul Naţional "Spiru Haret" unde elevii, in ciuda vremii posomorâte, aşteaptă, parcă mai mult ca niciodată, să vină pauza...

In jurul orei 13:30, elevii din Colegiul Naţional "Spiru Haret" au pornit în număr mare spre Colegiul Naţional  "Matei Basarab" pentru a-i susţine pe colegii lor, participanţi la concursul "Pun pariu pe talent", organizat acolo, după cum putusem afla din afişele  ce împânziseră liceul.

Entuziasmul plutea in aer, de la ieşirea din liceu până la destinaţie sau, mai exact, până la poarta  Colegiului Naţional"Matei Basarab" unde, pentru mulţi dintre noi, entuziasmul a murit!!! Dar să nu anticipăm!

Prin urmare, după un sfert de oră de mers, am observat deodată că "scurtătura" pe care o alesesem a fost mai lungă decât drumul iniţial...Până la urmă, adevărată vorba..drumul cel mai scurt este tot ăla cunoscut!! însă, în ciuda acestui fapt, nu ne-am pierdut buna dispoziţie. "Of, ce drum a fost lungul!" am exclamat după un timp, chiar în momentul în care foamea şi oboseala ne-au doborât.

Aspectul liceului ne-a impresionat prin aerul impunător al clădirii, faţada fiind acoperită de iederă căţărătoare . In final, am ajuns la poarta liceului unde se strânseseră deja mai mulţi spirişti, intrigaţi de faptul că nu puteau intra. Nu mai erau locuri în sală. Ce era de făcut?  Nimic. Ni s-a spus să aşteptăm până la ora 14:20, în ciuda faptului că era deja  14:22! Apoi, niciun semn, niciun răspuns!

Am fi putut scrie o adevărată comedie -de limbaj sau situaţie, la alegerea fiecăruia! din replicile schimbate între elevii liceului nostru şi bodyguarzi, dar, cu modestie, nu ataşăm decât câteva dintre acestea, pentru a recrea atmosfera de un pitoresc balcanic:

 -Nu mă-mpinge, c-ameţesc!

-Te dau afară şi bag doi în locul tău!

-Erau unii sus, nu aveau treabă cu concursul... în schimb strigau "Hai, Steaua!", "Hai, Dinamo!"

-Poftiţi afară, doamnă, că e deschis!

In final, după aproximativ o oră de îndurat, în faţa porţii liceului, frigul şi ploaia, mulţi au renunţat strigând "Sefu`, noi am demisionat!"; după cateva minute, am plecat şi noi. Sperăm că, în anii următori,  vom avem parte de un real "Bun venit!".

N.B.: Ţinem să le mulţumim colegilor noştri din trupa “Five o'clock” care au ajutat la buna desfăşurare a concursului prin asigurarea unei sonorizări adecvate, absenţa sunetului de calitate nemaifiind astfel un obstacol!!

 Ne bucurăm de asemenea pentru Mihai Năsui şi Gabriel Niculescu, colegii noştri care s-au calificat pentru următoarea etapă, şi le urăm mult succes!

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Interviu(I) realizat de 
Zorzoliu Iulia, 
a IX a H
Fotografie 
Lumpan Andrei, a IX a H
Colegiul National "Spiru Haret"

                                 

Domnule Dan Puric, vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu!  

1   Știu că sunțeti actor si regizor de teatru. Ce v-a determinat să alegeți această carieră? Teatrul a fost o vocație încă din copilărie sau l-ați descoperit mai târziu?

Eii! știi cum este! până la 18 ani îți descoperi tot felul de talente pe care este bine să le asculți, chiar dacă te răvășesc și te duc în toate părțile. Eu am făcut și arte plastice, am fost și pictor și gravor. Eram foarte talentat. După aceea, am vrut să dau la medicină, învățam foarte bine la biologie, dar mi-am dat seama că medicina nu se învăța bine, examenele erau foarte stupide! Te corecta cu rigla, se învățau cuvinte, nu idei și am renunțat. Aveam o fată în clasă care mi-a zis „De ce nu dai la IATC?”,dar eu nu știam ce înseamnă. Am crezut, prima dată, că e o întreprindere de tractoare, când colo era institutul de teatru. Așa se numea înainte. 
Îmi plăcea să îmi imit profesorii, îi imitam pe toți, îi făceam praf! și îl imitam și pe Ceaușescu! În perioada aceea, îți dai seama, adunam două clase într-una singură și râdeau ăia, erau pe jos de râs! Și mi-am zis: Hai, domnule, să mă duc! Atunci l-am cunoscut pe actorul Petrică Gheorghiu, Dumnezeu să îl odihnească, mare actor la Teatrul Bulandra, și mi-a spus: “Ai spus vreo poezie în viața ta?” și i-am răspuns : "Am zis una cu partidul și mi-a plecat gura într-o parte!". Mă obligau, ca pionier, să zic tot felul de stupidități din acestea! Dar el și-a dat seama că am talent și m-a  pregătit el. Nu am intrat în anul acela, am făcut armata, pe urma am făcut șantier, am mai căzut o data, al treilea an am intrat. Se intra foarte greu pentru că erau foarte mulți pe loc, era competiția foarte mare. Și când am intrat, am intrat la clasa maestrului meu, Dem Rădulescu.

2.      Ce ați simțit când ați urcat prima dată pe scenă ? Liceul a avut un rol important în această alegere? Ne puteți împărtăși câteva din primele dumneavoastră amintiri legate de experiența pe scenă sau de lumea teatrului?

Când am urcat prima oară pe scenă aveam patru ani şi jumătate. Aveam o bunică extraordinară, profesoară de limba română, și a scris o poezie pentru mine și una pentru fratele meu. Şi s-a împlinit ce a scris ea în poezie. Vă puteți da seama? Ne-a pus câte o eșarfă pe piept, pe a fratelui meu scria "doctor" și doctor a ajuns și pe a mea... știți ce scria? „Ceva”. Și poezia era așa “ Eu vreau să mă fac ceva, dar nu spun la nimenea/ Îi spun mamei la ureche că îmi e prietenă mai veche”. Și "ceva" am ajuns că nu știu dacă sunt actor, regizor, pantomim, scenarist, scriitor. De toate fac, de toate! vorbesc și în public. A avut o intuiție fantastică! În liceu, am jucat într-o piesă. Eram destul de penibil și, pe urmă, la Institut, după ani de zile.

3   Ce înseamnă de fapt munca pe scenă, ca actor și regizor? Talent, disciplină sau amândouă? Puteți să ne spuneți câte ceva despre munca actorului cu sine însuși?

Fără talent nu se poate, cu talentul te naști. Dar, dacă nu ai disciplină ca să îl cultivi, degeaba. Am văzut foarte multe talente care s-au pierdut. Cea mai bună definiție, aproape spre banal, este a lui Edison care a zis că: Geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație. Este muncă, una foarte ordonată, un fel de matematică! Teatrul presupune un soi de matematică, disciplină. Mai ales, teatrul de mișcare. În acest caz, totul este de o precizie fantastică. Trebuie antrenament zilnic, nu te poți juca, performanța este ca la o mașină- un Ferrari dacă l-ai scăpat din mână, ai intrat in gard!

4   Pe lângă spectacole precum "Toujour l’amour", "Costumele", "Made in Romania", numele dvs este asociat Teatrului Passpartout, teatrul de pantomimă. Ce puteți să ne spuneți despre publicul spectacolelor dvs. ?

Nu este numai teatru de pantomimă, este un teatru dincolo de cuvânt, este fantastic, fabulos. Și este compania pe care am făcut-o eu, compania Passpartout. Passpartout este un chenar în care poți să pui tablouri, dar este și un fel de șperaclu cu care deschizi tot, în sensul că deschidem orice inimă, peste tot în lume unde am fost.

Eu am un public aparte care vine să vadă  producțiile acestea, spectacolele celor pe care i-am format în școală. Din nefericire, publicul tânăr nu prea mai vine la teatru. Aici ar trebui să vă puneți o întrebare! Stau pe YouTube, pe Facebook și pe bloguri și nu mai au reflexul de a veni. Teatrul înseamnă materie vie! în general, pesoanele care vin sunt de la 35-40 de ani în sus și tineretul a dispărut. Îl găsiți pe Lipscani, la o bere, la o cafea sau la etnobotanice. Dintre voi, trebuie să se ridice lotul acela inteligent, de 20%, elita care tractează țara. Restul vor fi carne de mici sau or să umple Occidentul cu femei de serviciu și căpșunari. Dar voi trebuie să fiți mintea aia extraordinară! De exemplu, eu nu am făcut niciun fel de concesie, am tras ca să fie totul, mai mult sau mai puţin, de calitate și publicul a venit. 
Asta le spun eu şi celor din tânăra generație, să nu se sperie deocamdată.  De exemplu, am fost la Universitatea "Dimitrie Cantemir".  Sunt zeci și mii de studenți acolo, am fost de şase ori ţinând conferințe. Nu a venit niciunul la teatru, deşi i-am invitat gratis. 
 În general, studenții și tinerii stau pe internet, ce or găsi acolo, eu nu știu! Acum, eu nu zic că trebuie să arunci internetul, dar faptul că nu te duci la operă, că nu citești o carte... Cartea, când o deschizi, are un anumit contact magnetic, nu e internet, nu îți bate lumina în ochi, nu te lovește...poți să meditezi, să contempli.

va continua

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Interviu(II) realizat de 
Zorzoliu Iulia, 
a IX a H
Fotografie 
Lumpan Andrei, a IX a H

                                          Colegiul National "Spiru Haret"
                                 

    Sunteți în același timp scriitor, experimentând puterea expresivă a cuvântului. Ați publicat cărți precum “Cine suntem”, “Despre omul frumos”, “Fii demn”. Care este, din perspectiva actorului, importanţa cuvântului în exprimarea experiențelor şi valorilor umane fundamentale?

Eu, în viața mea, nu am scris cărți decât din disperare. M-am apucat să scriu câte ceva atunci când mi-am dat seama că este distrusa țara și am scris niște cărți pentru suflet, pentru că atacul cel mai teribil asupra poporului român este atacul asupra structurii voastre sufletești! Voi aveţi o structură sufletească curată, tânără, dar ea este predispusă la modificări, la mutații și atunci se fac injecții cu venin asupra voastră. Și, acum este de ajuns să o aducă pe Lady Gaga aici, care este o cântăreață bună, dar care este,  în acelaşi timp, un vector de infecție umană. Atunci ți se răvășește sufletul! Deși o ambalează într-o coregrafie frumoasă, mesajul este de tip ordinar și sufletul vostru este zăpăcit. Între timp vouă vi s-au scos voievozii din manuale, Eminescu a fost atacat, lumea nu mai iubește prin Eminescu și de asta este urâtă. Întotdeauna trebuie să iubești prin sufletul unui mare artist. 
Eu m-am apucat să scriu tocmai pentru a încerca să refac pe cât posibil sufletul acesta românesc frumos. Femeile românce au o frumusețe cunoscută pe plan internațional, dar nu datorită obrăzniciei din ochi pe care o vezi la top modelele  spălate pe creier din străinătate, ci datorită unor melancolii, cum aveți și voi, o anumită tristețe, după asta aleargă cei de dincolo. Acolo nu mai au suflete curate, frumoase! Întotdeauna un dram de tristețe în sufletul unui om îi arată calitatea, pentru că omul acela înseamnă că a înțeles viața. Părinții voștri au multe dramuri de tristețe în ochi, pentru că au trecut printr-o viață cumplită. Și această plămadă care este atât de sensibilă și vulnerabilă este tocmai valuta noastră forte. Să nu vă schimbați privirea, plină de înțelegere, de afecțiune, de compasiune în fața vieții. Eu am făcut spectacole de modă cu care am fost în China și asta le spuneam și fetelor (și am avut un succes fantastic)- să transmită feminitate, să transmită căldură umană, au fost fantastice. Frumusețea nu constă în înălțime și o anumită greutate, ci în ceea ce emană omul din interior. Spectacolul "Royal Fashion" a fost văzut de peste nouăzeci de reprezentanți ai caselor regale din toată Europa.

Simțiți că are cuvântul aceeași putere de a transmite și impact asupra publicului ca și gestul, este el o completare sau o continuare a gestului?

Nu este nici una, nici alta. Cuvintele nu ne ajung niciodată ca să exprimăm tot ceea ce simțim. Îndrăgostiții, când sunt în forma lor maximă, se bâlbâie pentru că îi împiedică cuvintele, nu mai pot să facă față! Dar, în același timp, cuvântul este creator, ca și cuvântul lui Dumnezeu. Cum se zice, la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a numit lucrurile, le-a dat o forță. De asta nu e bine să ne jucăm cu aceste cuvinte pentru că putem jigni, putem răni oamenii, dar îi putem și ridica. Suntem responsabili pentru cuvintele noastre. 
Pe de altă parte, forța gândului fără cuvânt este uriașă, are  cea mai mare viteză de pe suprafața Pământului. Și, când mergi dincolo, în străinătate- eu am fost în peste 48 de țări, cuvântul nu îți mai folosește, nici măcar engleza! e moartă! Și atunci forța se transmite de la cortex la cortex și de la inimă la inimă și, indiferent că ești în Coreea, în China, în Australia, în Canada sau Brazilia, ce ai gândit pe scenă se transmite! este fantastic limbajul acesta al gestului!

După cum spunea domnul Dan Ciachir sunteți “mai mult decât un intelectual, un actor binecuvântat (...) un fenomen” Opiniile de tipul acesta v-au schimbat în vreun fel ?

Nu, nu m-au schimbat pentru că sunt un om echilibrat, știu cât pot, dar știu şi că am foarte mulți dușmani. Dacă citiți pe internet, o să vedeți că sunt făcut în tot felul tocmai pentru că nu se mai poartă dragostea de țară. Dacă îți iubești țara ești jignit! și atunci, ziariști tineri, total neserioși, m-au atacat din toate părțile. Dar trebuie să te uiți la ei cu compasiune pentru că nu au valori, dar au, pesemne, credințe străine de țară. Dar eu știu că o bună parte din acest popor ține la ceea ce spun pentru că mi-au ghicit sufletul. Știu că sunt atacat de tot felul de forțe  nocive. Ştii că nimeni nu a fost iubit în unanimitate, nici măcar Iisus. Și atunci, dacă Iisus a fost huiduit și călcat în picioare într-un mod nedrept, de a rămas de 2000 de ani cea mai mare nedreptate, strigătoare la cer, eu  la ce să mă aştept? m-am obișnuit de mult cu nedreptățile. De aceea, se spune că una dintre cele mai frumoase lucruri ale creștinismului este să rabzi și sunt multe lucruri în viață pe care trebuie să le rabzi, dar să le rabzi cu fața spre Dumnezeu.

  

In încheiere, ați putea să ne spuneți câteva din planurile dvs pentru viitor, dacă vă doriți ceva în mod special? Credeți că teatrul rămâne un reper în viața și cultura contemporană?

Teatrul trebuie să rămână un reper cu toate că și el este foarte atacat. Ce vedeți voi în fiecare seară la televizor este un proces de infectare și de infestare a sufletului, de promiscuitate. Cinematografia este infectată de tot felul de tineri regizori care propun numai subiecte patologice și obscure, bolnave. Teatrul este și el la rândul lui infectat cu texte de tip ordinar, dar, pe de altă parte, rămâne o citadelă de neînfrânt pe care artiștii care au conștiință o vor ține trează. Eminescu, înainte de a fi un mare artist, a fost o mare conștiință. Atâta timp cât artistul este o mare conștiință, partida nu este pierdută.

Vă mulțumim mult.