"Ce înseamnă pentru mine să fiu scriitor? Înseamnă, pur şi simplu, să-mi urmez imaginaţia. Când scriu ceva, mă gândesc la acel ceva nu în sensul că este faptic real, ci că răspunde unui altceva mai profund. Când scriu o povestire, o scriu pentru că, într-un fel sau altul, cred în ea- nu aşa cum se crede în istoria concretă, ci, mai degrabă, aşa cum se crede într-un vis sau într-un ideal."(Jorge Luis Borges, Artă poetică)

duminică, 24 martie 2013


EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT







Dragulschi Maria Elisabeta, a IX a G

                                                                                    Constanda Delia, a IX a G



Jurnalul unei călătorii ratate...sau nu?!

Marţi, 12.03.2013 
Bucureşti
Nori de ploaie se ingrămădesc peste oraş... Atmosferă de nerăbdare la Colegiul Naţional "Spiru Haret" unde elevii, in ciuda vremii posomorâte, aşteaptă, parcă mai mult ca niciodată, să vină pauza...
In jurul orei 13:30, elevii din Colegiul Naţional "Spiru Haret" au pornit în număr mare spre Colegiul Naţional  "Matei Basarab" pentru a-i susţine pe colegii lor, participanţi la concursul "Pun pariu pe talent", organizat acolo, după cum putusem afla din afişele  ce împânziseră liceul.
Entuziasmul plutea in aer, de la ieşirea din liceu până la destinaţie sau, mai exact, până la poarta  Colegiului Naţional"Matei Basarab" unde, pentru mulţi dintre noi, entuziasmul a murit!!! Dar să nu anticipăm!
Prin urmare, după un sfert de oră de mers, am observat deodată că "scurtătura" pe care o alesesem a fost mai lungă decât drumul iniţial...Până la urmă, adevărată vorba..drumul cel mai scurt este tot ăla cunoscut!! însă, în ciuda acestui fapt, nu ne-am pierdut buna dispoziţie. "Of, ce drum a fost lungul!" am exclamat după un timp, chiar în momentul în care foamea şi oboseala ne-au doborât.
Aspectul liceului ne-a impresionat prin aerul impunător al clădirii, faţada fiind acoperită de iederă căţărătoare . In final, am ajuns la poarta liceului unde se strânseseră deja mai mulţi spirişti, intrigaţi de faptul că nu puteau intra. Nu mai erau locuri în sală. Ce era de făcut?  Nimic. Ni s-a spus să aşteptăm până la ora 14:20, în ciuda faptului că era deja  14:22! Apoi, niciun semn, niciun răspuns!
Am fi putut scrie o adevărată comedie -de limbaj sau situaţie, la alegerea fiecăruia! din replicile schimbate între elevii liceului nostru şi bodyguarzi, dar, cu modestie, nu ataşăm decât câteva dintre acestea, pentru a recrea atmosfera de un pitoresc balcanic:
 -Nu mă-mpinge, c-ameţesc!
-Te dau afară şi bag doi în locul tău!
-Erau unii sus, nu aveau treabă cu concursul... în schimb strigau "Hai, Steaua!", "Hai, Dinamo!"
-Poftiţi afară, doamnă, că e deschis!
In final, după aproximativ o oră de îndurat, în faţa porţii liceului, frigul şi ploaia, mulţi au renunţat strigând "Sefu`, noi am demisionat!"; după cateva minute, am plecat şi noi. Sperăm că, în anii următori,  vom avem parte de un real "Bun venit!".

N.B.: Ţinem să le mulţumim colegilor noştri din trupa “Five o'clock” care au ajutat la buna desfăşurare a concursului prin asigurarea unei sonorizări adecvate, absenţa sunetului de calitate nemaifiind astfel un obstacol!!
 Ne bucurăm de asemenea pentru Mihai Năsui şi Gabriel Niculescu, colegii noştri care s-au calificat pentru următoarea etapă, şi le urăm mult succes!

miercuri, 20 martie 2013

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ


Interviu(I) realizat de 
Zorzoliu Iulia
a IX a H
Fotografie 
Lumpan Andrei, a IX a H
Colegiul National "Spiru Haret"

                                 

Domnule Dan Puric, vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu!  

1   Știu că sunțeti actor si regizor de teatru. Ce v-a determinat să alegeți această carieră? Teatrul a fost o vocație încă din copilărie sau l-ați descoperit mai târziu?

Eii! știi cum este! până la 18 ani îți descoperi tot felul de talente pe care este bine să le asculți, chiar dacă te răvășesc și te duc în toate părțile. Eu am făcut și arte plastice, am fost și pictor și gravor. Eram foarte talentat. După aceea, am vrut să dau la medicină, învățam foarte bine la biologie, dar mi-am dat seama că medicina nu se învăța bine, examenele erau foarte stupide! Te corecta cu rigla, se învățau cuvinte, nu idei și am renunțat. Aveam o fată în clasă care mi-a zis „De ce nu dai la IATC?”,dar eu nu știam ce înseamnă. Am crezut, prima dată, că e o întreprindere de tractoare, când colo era institutul de teatru. Așa se numea înainte. 
Îmi plăcea să îmi imit profesorii, îi imitam pe toți, îi făceam praf! și îl imitam și pe Ceaușescu! În perioada aceea, îți dai seama, adunam două clase într-una singură și râdeau ăia, erau pe jos de râs! Și mi-am zis: Hai, domnule, să mă duc! Atunci l-am cunoscut pe actorul Petrică Gheorghiu, Dumnezeu să îl odihnească, mare actor la Teatrul Bulandra, și mi-a spus: Ai spus vreo poezie în viața ta?” și i-am răspuns : "Am zis una cu partidul și mi-a plecat gura într-o parte!". Mă obligau, ca pionier, să zic tot felul de stupidități din acestea! Dar el și-a dat seama că am talent și m-a  pregătit el. Nu am intrat în anul acela, am făcut armata, pe urma am făcut șantier, am mai căzut o data, al treilea an am intrat. Se intra foarte greu pentru că erau foarte mulți pe loc, era competiția foarte mare. Și când am intrat, am intrat la clasa maestrului meu, Dem Rădulescu.

2.      Ce ați simțit când ați urcat prima dată pe scenă ? Liceul a avut un rol important în această alegere? Ne puteți împărtăși câteva din primele dumneavoastră amintiri legate de experiența pe scenă sau de lumea teatrului?

Când am urcat prima oară pe scenă aveam patru ani şi jumătate. Aveam o bunică extraordinară, profesoară de limba română, și a scris o poezie pentru mine și una pentru fratele meu. Şi s-a împlinit ce a scris ea în poezie. Vă puteți da seama? Ne-a pus câte o eșarfă pe piept, pe a fratelui meu scria "doctor" și doctor a ajuns și pe a mea... știți ce scria? „Ceva”. Și poezia era așa Eu vreau să mă fac ceva, dar nu spun la nimenea/ Îi spun mamei la ureche că îmi e prietenă mai veche”. Și "ceva" am ajuns că nu știu dacă sunt actor, regizor, pantomim, scenarist, scriitor. De toate fac, de toate! vorbesc și în public. A avut o intuiție fantastică! În liceu, am jucat într-o piesă. Eram destul de penibil și, pe urmă, la Institut, după ani de zile.

3   Ce înseamnă de fapt munca pe scenă, ca actor și regizor? Talent, disciplină sau amândouă? Puteți să ne spuneți câte ceva despre munca actorului cu sine însuși?

Fără talent nu se poate, cu talentul te naști. Dar, dacă nu ai disciplină ca să îl cultivi, degeaba. Am văzut foarte multe talente care s-au pierdut. Cea mai bună definiție, aproape spre banal, este a lui Edison care a zis că: Geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație. Este muncă, una foarte ordonată, un fel de matematică! Teatrul presupune un soi de matematică, disciplină. Mai ales, teatrul de mișcare. În acest caz, totul este de o precizie fantastică. Trebuie antrenament zilnic, nu te poți juca, performanța este ca la o mașină- un Ferrari dacă l-ai scăpat din mână, ai intrat in gard!

4   Pe lângă spectacole precum "Toujour l’amour", "Costumele", "Made in Romania", numele dvs este asociat Teatrului Passpartout, teatrul de pantomimă. Ce puteți să ne spuneți despre publicul spectacolelor dvs. ?

Nu este numai teatru de pantomimă, este un teatru dincolo de cuvânt, este fantastic, fabulos. Și este compania pe care am făcut-o eu, compania Passpartout. Passpartout este un chenar în care poți să pui tablouri, dar este și un fel de șperaclu cu care deschizi tot, în sensul că deschidem orice inimă, peste tot în lume unde am fost.
Eu am un public aparte care vine să vadă  producțiile acestea, spectacolele celor pe care i-am format în școală. Din nefericire, publicul tânăr nu prea mai vine la teatru. Aici ar trebui să vă puneți o întrebare! Stau pe YouTube, pe Facebook și pe bloguri și nu mai au reflexul de a veni. Teatrul înseamnă materie vie! în general, pesoanele care vin sunt de la 35-40 de ani în sus și tineretul a dispărut. Îl găsiți pe Lipscani, la o bere, la o cafea sau la etnobotanice. Dintre voi, trebuie să se ridice lotul acela inteligent, de 20%, elita care tractează țara. Restul vor fi carne de mici sau or să umple Occidentul cu femei de serviciu și căpșunari. Dar voi trebuie să fiți mintea aia extraordinară! De exemplu, eu nu am făcut niciun fel de concesie, am tras ca să fie totul, mai mult sau mai puţin, de calitate și publicul a venit. 
Asta le spun eu şi celor din tânăra generație, să nu se sperie deocamdată.  De exemplu, am fost la Universitatea "Dimitrie Cantemir".  Sunt zeci și mii de studenți acolo, am fost de şase ori ţinând conferințe. Nu a venit niciunul la teatru, deşi i-am invitat gratis. 
 În general, studenții și tinerii stau pe internet, ce or găsi acolo, eu nu știu! Acum, eu nu zic că trebuie să arunci internetul, dar faptul că nu te duci la operă, că nu citești o carte... Cartea, când o deschizi, are un anumit contact magnetic, nu e internet, nu îți bate lumina în ochi, nu te lovește...poți să meditezi, să contempli.













va continua

sâmbătă, 16 martie 2013

REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Interviu(II) realizat de 
Zorzoliu Iulia
a IX a H
Fotografie 
Lumpan Andreia IX a H

                                          Colegiul National "Spiru Haret"

                                 

    Sunteți în același timp scriitor, experimentând puterea expresivă a cuvântului. Ați publicat cărți precum “Cine suntem”, “Despre omul frumos”, “Fii demn”. Care este, din perspectiva actorului, importanţa cuvântului în exprimarea experiențelor şi valorilor umane fundamentale?

Eu, în viața mea, nu am scris cărți decât din disperare. M-am apucat să scriu câte ceva atunci când mi-am dat seama că este distrusa țara și am scris niște cărți pentru suflet, pentru că atacul cel mai teribil asupra poporului român este atacul asupra structurii voastre sufletești! Voi aveţi o structură sufletească curată, tânără, dar ea este predispusă la modificări, la mutații și atunci se fac injecții cu venin asupra voastră. Și, acum este de ajuns să o aducă pe Lady Gaga aici, care este o cântăreață bună, dar care este,  în acelaşi timp, un vector de infecție umană. Atunci ți se răvășește sufletul! Deși o ambalează într-o coregrafie frumoasă, mesajul este de tip ordinar și sufletul vostru este zăpăcit. Între timp vouă vi s-au scos voievozii din manuale, Eminescu a fost atacat, lumea nu mai iubește prin Eminescu și de asta este urâtă. Întotdeauna trebuie să iubești prin sufletul unui mare artist. 
Eu m-am apucat să scriu tocmai pentru a încerca să refac pe cât posibil sufletul acesta românesc frumos. Femeile românce au o frumusețe cunoscută pe plan internațional, dar nu datorită obrăzniciei din ochi pe care o vezi la top modelele  spălate pe creier din străinătate, ci datorită unor melancolii, cum aveți și voi, o anumită tristețe, după asta aleargă cei de dincolo. Acolo nu mai au suflete curate, frumoase! Întotdeauna un dram de tristețe în sufletul unui om îi arată calitatea, pentru că omul acela înseamnă că a înțeles viața. Părinții voștri au multe dramuri de tristețe în ochi, pentru că au trecut printr-o viață cumplită. Și această plămadă care este atât de sensibilă și vulnerabilă este tocmai valuta noastră forte. Să nu vă schimbați privirea, plină de înțelegere, de afecțiune, de compasiune în fața vieții. Eu am făcut spectacole de modă cu care am fost în China și asta le spuneam și fetelor (și am avut un succes fantastic)- să transmită feminitate, să transmită căldură umană, au fost fantastice. Frumusețea nu constă în înălțime și o anumită greutate, ci în ceea ce emană omul din interior. Spectacolul "Royal Fashion" a fost văzut de peste nouăzeci de reprezentanți ai caselor regale din toată Europa.


Simțiți că are cuvântul aceeași putere de a transmite și impact asupra publicului ca și gestul, este el o completare sau o continuare a gestului?

Nu este nici una, nici alta. Cuvintele nu ne ajung niciodată ca să exprimăm tot ceea ce simțim. Îndrăgostiții, când sunt în forma lor maximă, se bâlbâie pentru că îi împiedică cuvintele, nu mai pot să facă față! Dar, în același timp, cuvântul este creator, ca și cuvântul lui Dumnezeu. Cum se zice, la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a numit lucrurile, le-a dat o forță. De asta nu e bine să ne jucăm cu aceste cuvinte pentru că putem jigni, putem răni oamenii, dar îi putem și ridica. Suntem responsabili pentru cuvintele noastre. 
Pe de altă parte, forța gândului fără cuvânt este uriașă, are  cea mai mare viteză de pe suprafața Pământului. Și, când mergi dincolo, în străinătate- eu am fost în peste 48 de țări, cuvântul nu îți mai folosește, nici măcar engleza! e moartă! Și atunci forța se transmite de la cortex la cortex și de la inimă la inimă și, indiferent că ești în Coreea, în China, în Australia, în Canada sau Brazilia, ce ai gândit pe scenă se transmite! este fantastic limbajul acesta al gestului!

După cum spunea domnul Dan Ciachir sunteți “mai mult decât un intelectual, un actor binecuvântat (...) un fenomen” Opiniile de tipul acesta v-au schimbat în vreun fel ?

Nu, nu m-au schimbat pentru că sunt un om echilibrat, știu cât pot, dar știu şi că am foarte mulți dușmani. Dacă citiți pe internet, o să vedeți că sunt făcut în tot felul tocmai pentru că nu se mai poartă dragostea de țară. Dacă îți iubești țara ești jignit! și atunci, ziariști tineri, total neserioși, m-au atacat din toate părțile. Dar trebuie să te uiți la ei cu compasiune pentru că nu au valori, dar au, pesemne, credințe străine de țară. Dar eu știu că o bună parte din acest popor ține la ceea ce spun pentru că mi-au ghicit sufletul. Știu că sunt atacat de tot felul de forțe  nocive. Ştii că nimeni nu a fost iubit în unanimitate, nici măcar Iisus. Și atunci, dacă Iisus a fost huiduit și călcat în picioare într-un mod nedrept, de a rămas de 2000 de ani cea mai mare nedreptate, strigătoare la cer, eu  la ce să mă aştept? m-am obișnuit de mult cu nedreptățile. De aceea, se spune că una dintre cele mai frumoase lucruri ale creștinismului este să rabzi și sunt multe lucruri în viață pe care trebuie să le rabzi, dar să le rabzi cu fața spre Dumnezeu.

  
In încheiere, ați putea să ne spuneți câteva din planurile dvs pentru viitor, dacă vă doriți ceva în mod special? Credeți că teatrul rămâne un reper în viața și cultura contemporană?

Teatrul trebuie să rămână un reper cu toate că și el este foarte atacat. Ce vedeți voi în fiecare seară la televizor este un proces de infectare și de infestare a sufletului, de promiscuitate. Cinematografia este infectată de tot felul de tineri regizori care propun numai subiecte patologice și obscure, bolnave. Teatrul este și el la rândul lui infectat cu texte de tip ordinar, dar, pe de altă parte, rămâne o citadelă de neînfrânt pe care artiștii care au conștiință o vor ține trează. Eminescu, înainte de a fi un mare artist, a fost o mare conștiință. Atâta timp cât artistul este o mare conștiință, partida nu este pierdută.

Vă mulțumim mult.


EU CÂND VREAU SĂ FLUIER....SCRIU!!!

Şuteu Laura Nicole
Colegiul Naţional Spiru Haret
a IX a H

"Inainte de sfârşit"
   instantaneu epic


- Pot să te intreb ceva ?
- Nu .
- Ce s-a intâmplat ?
- Nu!!
- ... ?
- Nu pot avea încredere în nimeni.
- ?
- ...
- ?!
Liniştea se instala intre noi, umedă şi rece ca o şerpoaică . O simţeam încercînd din răsputeri să mă paralizeze cu suflarea ei otrăvitoare.
Ciel stătea în continuare nemişcat pe fotoliul vechi, decolorat de vreme. Lumina care pătrundea cu greu în cameră îi oferea aerul unui prinţ ce priveşte cu o resemnare dureroasă la regatul său aflat în ruină.
- Mă gândeam!!! mi-aş fi dorit ca Pinocchio să fi rămas o păpuşă pe vecie, ca Frumoasa din Pădurea Adormită să nu se fi trezit niciodată, iar Peter Pan să fi devenit, în cele din urmă, un bătrân ca aceia pe care îi vezi cerşind sau ameniţându-te cu bastonul la fiecare colţ de stradă...!! Toată viaţa am fost obligat să aud numai poveşti când, în realitate, eu am dorit întotdeauna doar adevărul. Faptul că mor, pe zi ce trece tot mai mult, nu va fi mai uşor de acceptat dacă în jurul lui voi ţese o pânză de minciuni, de poveşti...de literatură. 
Moartea, ca şi viaţa de altfel , sunt pur si simplu! sunt mai presus de noi aşa că trebuie să le acceptăm în deplinătatea lor,  nu să incercăm să le modificăm sau să le căutăm explicaţii.
Cuvintele lui, spuse pe acel ton blând, uşor molatic erau pentru mine săgeţi ce îmi străpungeau sufletul . El se pregătea să părăsească această lume şi, totuşi, o făcea fără frică, trăind fiecare clipă de parcă ar fi fost o decadă, iar eu...eu eram perfect sănătoasă, însă nu  trăiam, mereu blocată de frică, vrând să acumulez, fiindu-mi însă frică să nu pierd.
S-a uitat la mine şi , pentru câteva momente, am crezut că ochii săi de un verde crud pot citi până în adâncul sufletului meu, îmi pot descoperi cele mai adânci secrete şi îmi pot înţelege cele mai mari temeri .
- E în regulă să îţi fie frică, tuturor ne este!! Trebuie să întelegi că nu există un lucru pe care să îl putem face pentru totdeauna, nu există nicio garanţie că va dura...
Nu ştiu când s-a ridicat din fotoliul său de un albastru spălăcit sau când a ajuns lângă mine; ştiu , însă, că în momentul în care m-a cuprins într-o îmbrăţişare tandră şi i-am putut simţi parfumul invadându-mi fiinţa, temerile mele s-au dus precum fumul.
Până şi groaza că, în câteva luni, zâmbetele, îmbrăţişările, discuţiile şi certurile vor dispărea, s-a micşorat. Imi doream mai mult decât orice ca acest moment să ramână suspendat în timp şi spaţiu, să nu ia sfarşit niciodată.
- Lizzy, este un singur lucru de care îmi pare rău totuşi.....
Am ridicat ochii întrebătoare, aşteptându-l să continue.
- Imi pare rău! îmi pare rău că, pentru tine, sunt atât ploaia cât şi umbrela ...

marți, 12 martie 2013

EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT...


EVENIMENTUL CA STARE DE FAPT....

Proiect:  Cenaclu Literar si Revistă       


Denumirea proiectului: SENS – nume provizoriu (cenaclul literar şi revistă a colegiilor din Bucureşti, membre ale Alianţei Colegiilor Centenare: Sf. Sava, Gh. Lazar, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, I.L.Caragiale, Matei Basarab, Gh. Şincai, Spiru Haret, Scoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.



Grupuri vizate: elevi şi profesori interesaţi de creaţia literară (ficţiune, eseu, critică etc) din colegiile menţionate; alţi elevi şi profesori de la alte licee.


Scop: realizarea unui cadru de afirmare a elevilor talentaţi din colegiile centenare, şi nu numai, interesaţi de creaţia artistică, de fenomenul literar/cultural în ansamblu, de dezvoltare individuală;-stimularea lor prin publicarea creaţiilor şi participare la concursuri organizate de MEN;
-crearea unui sentiment de comunitate, prin afirmarea conştiinţei apartenenţei la ACC; identificarea unui spirit de generaţie;
-cunoaşterea şi relaţionarea în cadrul grupului; dezvoltarea capacitatii de iniţiativă; formarea unei conştinţe de sine .


Coordonatori

 prof.Adrian Costache (din partea ACC), Colegiul National Sf. Sava 
 prof. Angela Turculeţ, Colegiul National Spiru Haret
 prof. Dumitriţa Stoica, Colegiul National Gh. Lazăr
 prof. Mioara Colţea, Colegiul Naţional I.L. Caragiale


Modalitate de realizare:

- sedinte de lectura bilunare, desfăşurate la colegiile implicate in proiect;-redactarea a două numere de revistă (16 pagini) în cursul unui an şcolar, cu apariţii în lunile februarie şi mai;
-realizarea unui volum anual cu cele mai importante creaţii - selecţia lucrărilor se va face din toate colegiile şi liceele membre ale Alianţei Colegiilor Centenare (50 de licee şi colegii membre ACC);
-organizarea de acţiuni comune cu alte cenacluri şi reviste