EU CÂND VREAU SĂ FLUIER....SCRIU!!!

Şuteu Laura Nicole

Colegiul Naţional Spiru Haret

a IX a H

"Inainte de sfârşit"

   instantaneu epic

- Pot să te intreb ceva ?

- Nu .

- Ce s-a intâmplat ?

- Nu!!

- ... ?

- Nu pot avea încredere în nimeni.

- ?

- ...

- ?!

Liniştea se instala intre noi, umedă şi rece ca o şerpoaică . O simţeam încercînd din răsputeri să mă paralizeze cu suflarea ei otrăvitoare.

Ciel stătea în continuare nemişcat pe fotoliul vechi, decolorat de vreme. Lumina care pătrundea cu greu în cameră îi oferea aerul unui prinţ ce priveşte cu o resemnare dureroasă la regatul său aflat în ruină.

- Mă gândeam!!! mi-aş fi dorit ca Pinocchio să fi rămas o păpuşă pe vecie, ca Frumoasa din Pădurea Adormită să nu se fi trezit niciodată, iar Peter Pan să fi devenit, în cele din urmă, un bătrân ca aceia pe care îi vezi cerşind sau ameniţându-te cu bastonul la fiecare colţ de stradă...!! Toată viaţa am fost obligat să aud numai poveşti când, în realitate, eu am dorit întotdeauna doar adevărul. Faptul că mor, pe zi ce trece tot mai mult, nu va fi mai uşor de acceptat dacă în jurul lui voi ţese o pânză de minciuni, de poveşti...de literatură. 

Moartea, ca şi viaţa de altfel , sunt pur si simplu! sunt mai presus de noi aşa că trebuie să le acceptăm în deplinătatea lor,  nu să incercăm să le modificăm sau să le căutăm explicaţii.

Cuvintele lui, spuse pe acel ton blând, uşor molatic erau pentru mine săgeţi ce îmi străpungeau sufletul . El se pregătea să părăsească această lume şi, totuşi, o făcea fără frică, trăind fiecare clipă de parcă ar fi fost o decadă, iar eu...eu eram perfect sănătoasă, însă nu  trăiam, mereu blocată de frică, vrând să acumulez, fiindu-mi însă frică să nu pierd.

S-a uitat la mine şi , pentru câteva momente, am crezut că ochii săi de un verde crud pot citi până în adâncul sufletului meu, îmi pot descoperi cele mai adânci secrete şi îmi pot înţelege cele mai mari temeri .

- E în regulă să îţi fie frică, tuturor ne este!! Trebuie să întelegi că nu există un lucru pe care să îl putem face pentru totdeauna, nu există nicio garanţie că va dura...

Nu ştiu când s-a ridicat din fotoliul său de un albastru spălăcit sau când a ajuns lângă mine; ştiu , însă, că în momentul în care m-a cuprins într-o îmbrăţişare tandră şi i-am putut simţi parfumul invadându-mi fiinţa, temerile mele s-au dus precum fumul.

Până şi groaza că, în câteva luni, zâmbetele, îmbrăţişările, discuţiile şi certurile vor dispărea, s-a micşorat. Imi doream mai mult decât orice ca acest moment să ramână suspendat în timp şi spaţiu, să nu ia sfarşit niciodată.

- Lizzy, este un singur lucru de care îmi pare rău totuşi.....

Am ridicat ochii întrebătoare, aşteptându-l să continue.

- Imi pare rău! îmi pare rău că, pentru tine, sunt atât ploaia cât şi umbrela ...