REZISTENŢA PRIN CULTURĂ

Interviu(I) realizat de 
Zorzoliu Iulia, 
a IX a H
Fotografie 
Lumpan Andrei, a IX a H
Colegiul National "Spiru Haret"

                                 

Domnule Dan Puric, vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu!  

1   Știu că sunțeti actor si regizor de teatru. Ce v-a determinat să alegeți această carieră? Teatrul a fost o vocație încă din copilărie sau l-ați descoperit mai târziu?

Eii! știi cum este! până la 18 ani îți descoperi tot felul de talente pe care este bine să le asculți, chiar dacă te răvășesc și te duc în toate părțile. Eu am făcut și arte plastice, am fost și pictor și gravor. Eram foarte talentat. După aceea, am vrut să dau la medicină, învățam foarte bine la biologie, dar mi-am dat seama că medicina nu se învăța bine, examenele erau foarte stupide! Te corecta cu rigla, se învățau cuvinte, nu idei și am renunțat. Aveam o fată în clasă care mi-a zis „De ce nu dai la IATC?”,dar eu nu știam ce înseamnă. Am crezut, prima dată, că e o întreprindere de tractoare, când colo era institutul de teatru. Așa se numea înainte. 
Îmi plăcea să îmi imit profesorii, îi imitam pe toți, îi făceam praf! și îl imitam și pe Ceaușescu! În perioada aceea, îți dai seama, adunam două clase într-una singură și râdeau ăia, erau pe jos de râs! Și mi-am zis: Hai, domnule, să mă duc! Atunci l-am cunoscut pe actorul Petrică Gheorghiu, Dumnezeu să îl odihnească, mare actor la Teatrul Bulandra, și mi-a spus: “Ai spus vreo poezie în viața ta?” și i-am răspuns : "Am zis una cu partidul și mi-a plecat gura într-o parte!". Mă obligau, ca pionier, să zic tot felul de stupidități din acestea! Dar el și-a dat seama că am talent și m-a  pregătit el. Nu am intrat în anul acela, am făcut armata, pe urma am făcut șantier, am mai căzut o data, al treilea an am intrat. Se intra foarte greu pentru că erau foarte mulți pe loc, era competiția foarte mare. Și când am intrat, am intrat la clasa maestrului meu, Dem Rădulescu.

2.      Ce ați simțit când ați urcat prima dată pe scenă ? Liceul a avut un rol important în această alegere? Ne puteți împărtăși câteva din primele dumneavoastră amintiri legate de experiența pe scenă sau de lumea teatrului?

Când am urcat prima oară pe scenă aveam patru ani şi jumătate. Aveam o bunică extraordinară, profesoară de limba română, și a scris o poezie pentru mine și una pentru fratele meu. Şi s-a împlinit ce a scris ea în poezie. Vă puteți da seama? Ne-a pus câte o eșarfă pe piept, pe a fratelui meu scria "doctor" și doctor a ajuns și pe a mea... știți ce scria? „Ceva”. Și poezia era așa “ Eu vreau să mă fac ceva, dar nu spun la nimenea/ Îi spun mamei la ureche că îmi e prietenă mai veche”. Și "ceva" am ajuns că nu știu dacă sunt actor, regizor, pantomim, scenarist, scriitor. De toate fac, de toate! vorbesc și în public. A avut o intuiție fantastică! În liceu, am jucat într-o piesă. Eram destul de penibil și, pe urmă, la Institut, după ani de zile.

3   Ce înseamnă de fapt munca pe scenă, ca actor și regizor? Talent, disciplină sau amândouă? Puteți să ne spuneți câte ceva despre munca actorului cu sine însuși?

Fără talent nu se poate, cu talentul te naști. Dar, dacă nu ai disciplină ca să îl cultivi, degeaba. Am văzut foarte multe talente care s-au pierdut. Cea mai bună definiție, aproape spre banal, este a lui Edison care a zis că: Geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație. Este muncă, una foarte ordonată, un fel de matematică! Teatrul presupune un soi de matematică, disciplină. Mai ales, teatrul de mișcare. În acest caz, totul este de o precizie fantastică. Trebuie antrenament zilnic, nu te poți juca, performanța este ca la o mașină- un Ferrari dacă l-ai scăpat din mână, ai intrat in gard!

4   Pe lângă spectacole precum "Toujour l’amour", "Costumele", "Made in Romania", numele dvs este asociat Teatrului Passpartout, teatrul de pantomimă. Ce puteți să ne spuneți despre publicul spectacolelor dvs. ?

Nu este numai teatru de pantomimă, este un teatru dincolo de cuvânt, este fantastic, fabulos. Și este compania pe care am făcut-o eu, compania Passpartout. Passpartout este un chenar în care poți să pui tablouri, dar este și un fel de șperaclu cu care deschizi tot, în sensul că deschidem orice inimă, peste tot în lume unde am fost.

Eu am un public aparte care vine să vadă  producțiile acestea, spectacolele celor pe care i-am format în școală. Din nefericire, publicul tânăr nu prea mai vine la teatru. Aici ar trebui să vă puneți o întrebare! Stau pe YouTube, pe Facebook și pe bloguri și nu mai au reflexul de a veni. Teatrul înseamnă materie vie! în general, pesoanele care vin sunt de la 35-40 de ani în sus și tineretul a dispărut. Îl găsiți pe Lipscani, la o bere, la o cafea sau la etnobotanice. Dintre voi, trebuie să se ridice lotul acela inteligent, de 20%, elita care tractează țara. Restul vor fi carne de mici sau or să umple Occidentul cu femei de serviciu și căpșunari. Dar voi trebuie să fiți mintea aia extraordinară! De exemplu, eu nu am făcut niciun fel de concesie, am tras ca să fie totul, mai mult sau mai puţin, de calitate și publicul a venit. 
Asta le spun eu şi celor din tânăra generație, să nu se sperie deocamdată.  De exemplu, am fost la Universitatea "Dimitrie Cantemir".  Sunt zeci și mii de studenți acolo, am fost de şase ori ţinând conferințe. Nu a venit niciunul la teatru, deşi i-am invitat gratis. 
 În general, studenții și tinerii stau pe internet, ce or găsi acolo, eu nu știu! Acum, eu nu zic că trebuie să arunci internetul, dar faptul că nu te duci la operă, că nu citești o carte... Cartea, când o deschizi, are un anumit contact magnetic, nu e internet, nu îți bate lumina în ochi, nu te lovește...poți să meditezi, să contempli.

va continua