Somnul
raţiunii naşte....lumea în care trăim..
Radu Teodora, clasa a IX a D
COLEGIUL NAŢIONAL "SPIRU HARET"
Nu este de mirare că se nasc tot mai mulţi copii autişti?
Poate fi această constatare doar o simplă coincidenţă? Înainte ca aceştia să se
nască se pierde comunicarea, se produce o ruptură a legăturii dintre mamă şi
copil. Izolarea şi traiul într-o lume paralelă, cu reguli specifice este
singura modalitate de a trăi a acestor copii. Şi, în tot acest timp, multe persoane sănătoase aleg să adopte aceeaşi
metodă a izolării, din proprie iniţiativă...Să fie autismul o problemă a
societăţii în care trăim? Intrebarea poate fi justificată şi cere un moment de
gândire...
În zilele noastre, comunicarea dintre oameni a intrat
într-o eră a glaciaţiunii; fiinţa umană este înlocuită de un ecran de gheaţă,
rece- calculatorul. De asemenea, este o eră a robotizării, comunicarea nu mai
presupune un efort nobil de a fi uman, şi-a pierdut valoarea, fiind înlocuită
de tehnologia care poate fi utilizată mult mai uşor, fără greutate.
Da, aceasta este o poveste veche care a început demult. A
fost visul nobil al unei umanităţi care a dorit a privi spre sine şi a-şi oglindi
nobleţea eforturilor şi frumuseşea de a trăi împreună... A devenit o istorie a
efortului şi a iluziei omului de a fi solidar, comunicând permanent şi cu
oricine.
Cel mai important factor al dezvoltării tehnologiei în
domeniul comunicării este internetul, care prezintă atât avantaje, cât şi
dezavantaje. Avantajele oferite de acesta sunt evidente, riscând, în
reafirmarea lor, folosirea truismului: accesibilitatea informaţiei, dar şi sentimentul
ubicuităţii, fiinţa umană trăind, cu aroganţă şi încântare, impresia că se află în acelaşi timp în mai
multe locuri; globalizarea ca ideal care presupune internaţionalizarea şi
dezvoltarea unui sentiment utopic al unei libertăţi incredibile a omului.
Dar, în acelaşi timp, dezvoltarea tehnologiei a condus
treptat şi la o degradare a umanităţii, prin urmare, la o serie de dezavantaje.
Menţionăm în acest sens instaurarea a ceea ce cercetătorii au numit fenomenul depeizării presupunând o înstrăinare, o treptată distanţare a omului
de lume prin pierderea simţului realităţii. Treptat, omul ajunge să se
definească printr-un automatism comportamental, acela de a trăi simultan în lumi diferite, în real şi
virtual totodată. În acest context, încet, încet se dezvoltă o psihologie
specifică şi se instaurează conştiinţa existenţei ca eveniment tragic.
Omul resimte o dezintegrare a realului şi se instaurează
o confuzie între real şi ireal: „Toate vechile obişnuinţe legate de viaţa
într-o lume relativ stabilă şi statică par să se dezintegreze într-un flux
aleatoriu, semireal de evenimente. Oamenii trăiesc în zilele noastre senzaţia
de derealizare a lumii: viaţa noastră pare să devină un vis sau o ficţiune
literară, un prilej al dramaticului, dar şi al unei libertăţi neobişnuite.”
spunea Mircea Cărtărescu, comentând viaţa postmodernului, a fiecăruia dintre
noi.
În ziua de astăzi, tot mai puţine persoane aleg o
comunicare autentică, întrucât internetul este un mijloc de comunicare mult mai
comod şi mai uşor de mânuit. Fiecare dintre noi preferă să se izoleze, îşi
creează o lume proprie, din care îi este greu să iasă. Determinat tot mai mult de dezorganizarea socieţăţii şi
relativizarea valorilor, omul încearcă să se protejeze, creându-şi singur o
iluzie în privinţa existenţei sale, dar şi a celor din jur. Aceste persoane trăiesc
dificultatea de a se implica, de a împărtăşi sau de a da o mână de ajutor celor din jur,
mai puţin norocoşi. Astfel, oamenii încep să trăiască fiecare pentru el însuşi,
tehnologia fiind singura la care apelăm pentru a comunica.
Un alt dezavantaj al internetului sunt site-urile sociale, precum Facebook, care este cel mai popular şi care ne distrug
treptat toate sentimentele autentice; viaţa noatră se rezumă la lupta contină
de a deveni cât mai populari, căutând cât mai multă falsă atenţie. Pozele
noastre în realitate nu sugerează decât false valori, anularea fiinţei umane
prin obiect şi absenţa discernământului. Toate acestea permit eludarea aparentă
a problemelor şi a confruntărilor, este valorificată iluzia prin care căpătăm
sentimentul falsei încrederi.
În jurul meu, tot
mai multe persoane caută „să dea cât mai bine pe Facebook” fără măcar a
conştientiza că acest lucru nu le aduce niciun folos real în viaţă. Din cauza
internetului, este tot mai greu să găseşti persoane pe care să te poţi baza,
deoarece trăim permanent senzaţia că şi noi putem fi înlocuiţi la fel ca vechile
poze de pe Facebook. Site-ul nu se mai rezumă doar la socializare, întrucât a
devenit o modalitate prin care multe persoane afişează o anumită superioritate
faţă de ceilalţi şi o stare materială mai bună; în realitate, aceştia nu sunt
cu nimic mai presus decât noi, dar nimeni nu mai ţine cont de spiritualitatea
umană, ci doar de aparenţe.
Într-o societate dominată de cultura imaginii, omul
învaţă preferinţa pentru reprezentare, pentru percepţia puternic şi constant
mediatizată în detrimentul realului. El ignoră faptul că imaginea creează false valori, iar perfecţiunea ei
contrafăcută este o formă de manipulare
a publicului. Fiinţei umane îi este anulată libertatea de alegere, distincţiile
incep sa se faca exclusiv prin
intermediul reprezentărilor care ajung să domine lumea şi să destructureze sau
să anuleze spiritualitatea umană generând confuzie, alienare, reificarea
raporturilor reale între oameni. Fenomenul „tranzienţei” devine constituent al
psihologiilor contemporane. Aceasta presupune crearea unui sentiment al
efemerului, al relativizărilor tuturor valorilor umanităţii prin perceperea
ritmului alert al existenţei şi prin confruntarea unoeri dramatică dintre om şi
succesiunea halucinantă a schimbărilor. Perspectivismul, se instaurează şi,
ironic, devine normă, prin absolutizare, fiecare riscând să îngrădească
libertatea celuilalt- fiecare individ are propria perspectivă asupra unui
eveniment tolerând, mai mult sau mai puţin, dreptul celuilalt de a exista ca
subiectivitate. Prin relativizarea
excesiva, asemenea animalelor din junglă, fiecare om ajunge sa lupte doar pentru el, în încercarea de a
„supravieţui”.
Mai mult, tot mai des, orbiţi de puterea materiei,
oamenii nu mai conştientizează si nu mai caută valoarea, nu mai încearcă să
aducă propriei persoane un plus de originalitate faţă de cei din jur, acumulând obiecte, atitudini sau chiar cuvinte doar
pentru că acestea sunt „la modă”. Mulţi, întrebaţi de ce poartă anumite piese
de îmbrăcăminte ar răspunde: „ O port deoarece este la modă”, devenind doar o
copie a lumii cotidiene, neavând un stil propriu, potrivit personalităţii şi
modului lor de gândire. Fiinţa umană ajunge să-şi exprime setea de acumulare,
niciodată recunoştinţa faţă de ceea ce are. Nimeni nu se mai gândeşte la
persoanele cu probleme psihice, nimeni nu mai comunică cu persoanele bolnave.
Am pierdut abilitatea de a ne opri şi a gândi că aceste
fiinţe merită să aibă o viaţă la fel de bună ca a noastră. Existenţa noatră ar
fi mult mai bogată în esenţe şi valori, dacă, în loc să zâmbim unei perechi noi
de pantofi, am avea un zâmbet cald
pentru oamenii de care soarta nu
s-a îndurat.
Ritmul halucinant în care trăim nu ne mai dă
posibilitatea să mai observăm bucuriile mărunte ale vieţii. Trecem prin viaţă
fără compasiune faţă de mediul încojurător şi de persoanele din jurul nostru.
Comunicarea dintre oameni ar fi mult mai puternică, bazată pe valori, dacă am
fi cu toţii încălziţi de razele blânde ale soarelui; natura ne-ar reuni prin
măreţia şi frumuseţea sa, dezmierdând calotele noastre plutitoare de gheaţă.
Încetul cu încetul, acestea s-ar topi, lăsând în urmă esenţele, vitalitatea
noastră nefalsificată. Cum ar fi ca atunci când zâmbesc unui străin, acesta să
imi zâmbească înapoi? Viaţa este mult mai frumoasă atunci când mă trezesc cu
dorinţa de a vedea răsăritul soarelui şi de a medita asupra micilor bucurii ale
vieţii, fiind recunoscătoare pentru lumina
pe care mingea de foc o trezeşte înăuntrul fiinţei mele. Îmi trezeşte sufletul
îngheţat de mult în cotidian, mă indeamnă sfios să simt compasiunea şi să
îndrăznesc să fiu eu însămi..
Astfel, fiinţa umană intră în epoca de gheaţă a
existenţei. Fiecare dintre noi se află pe o insulă plutitoare, înconjurat de
apă şi pustiu, având doar un calculator care tinde să ne anuleze tot mai mult
coerenţa interioară...
Şi de aici provin poate şi rupturile ireversibile în
comunicarea cu cei din jur...